șerbănisme dacă
De multe ori, folosim conjuncția „dacă” pentru a exprima un condițional, de cele mai multe ori, imposibil. Dacă aș fi fost un alt om, poate aș fi fost mai fericit. Dacă aș fi știut mai repede, poate..
Dacă te poţi stăpâni, când norodul din jur se frământă, Brav înfruntând insolentul reproş, cu linişte sfântă, Dacă-ţi păstrezi, în virtute, credinţa şi-ncaleci sfiala, Când se îndoieşte de tine mulţimea, şi-i ierţi îndoiala…
Dacă aştepţi cu nădejde şi nu te răpune-aşteptarea, Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea, Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură, Dacă păşeşti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură…
Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise Dacă din gânduri măreţe renunţi să-ţi faci ţeluri prezise Dacă cuvântul, izvor de ispite şi cruntul dezastru, Nu-s pentru tine oprelişti, nici vâsle în drumul spre astru…
Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite, Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite, Dacă din opera ta s-au ales doar ruine şi spaţii, Singur, cu scule stricate, de poţi s-o refaci, din fundaţii…
Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o şansă, avutul, Poţi să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul, Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată, Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată…
Dacă superb, prin voinţă forţezi, când îţi vine sorocul, Inima, capul, tăria, să nu îşi astâmpere jocul Gol de puterea vieţii, urmându-ţi destinul spre ţinte, Tare, cu vrerea din tine, ce-ţi spune mereu: Înainte!…
Dacă mulţimilor poţi să vorbeşti, cu deprinderi egale, Dacă constant îţi păstrezi modestia, şi-n cercuri regale Dacă eşti nevulnerabil la prieteni, la cei cu pornire, Dacă pe toţi îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire…
Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen şi mare Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare. Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine, Tu, peste toţi vei răzbate: om al puterii depline!
Cam acesta e poemul „Dacă”, sau „If”, în engleză, scris de Rudyard Kipling în 1895. Poezia este reprezentativă pentru stoicismul victorian și, pentru mine, este unul dintre cele mai importante texte din literatura universală. Prezentată în această scrisoare este traducerea în limba română a lui Corneliu Coposu. De la acest poem plec astăzi în argumentația lui „dacă”.
Am o listă lungă de „dacă”. Așa știu eu să mă construiesc: reproșându-mi acțiuni pe care le-am îndeplinit, sau pe care nu le-am îndeplinit. Și nu e ușor, chiar deloc. Să fii blocat într-o buclă temporală posibilă doar în mintea ta, să simți o durere organică atunci când simți că faci un pas greșit, să nu ai milă față de propria-ți persoană. Știu că tot ceea ce spun aici pare ușor dramatic, dar chiar așa se simte. Și sper din suflet ca o versiune viitoare de-a mea să aibă curajul să ceară ajutor specializat.
Pe Instagram, zilele acestea, mi-a apărut un citat: „nimeni nu va ști vreodată de câtă violență a fost nevoie ca să devin atât de blând”. L-am simțit profund și mi-am dat seama că doar o persoană care cunoaște răul lumii va alege să facă bine, de fapt. Doar un om care trece prin război, poate deveni un om blând. Doar un om care vizitează iadul minții sale, va găsi material să cânte. Doar în mâl, înflorește lotusul.
Las aici lista mea cu „dacă” cu scopul de a o lăsa aici pe vecie. Nu mai vreau să o car cu mine și nu mai vreau să mă gândesc la ea. Sunt lucruri pe care îmi doresc să le las în urmă, obiceiuri la care vreau să renunț, rotițe mintale care îmi doresc, mai degrabă, să stea locului, decât să continue să se învârtă.
Într-un moment tare greu, înainte de bacalaureat, când stresul a năpădit asupra mea și când am făcut un mic bum!, am mers să povestesc cu doamna Paraipan. Liliana Paraipan este, în primul rând, mama bunei mele prietene, Diana. Acum locuiește în Spania, dar în acea perioadă, încă locuia în Cisnădioara, lângă Sibiu. Este profesor de mindfulness și organizează retreat-uri și ateliere într-un loc tare frumos, înconjurat de natură, la 15 minute de Sibiu. Este o persoană așezată și, cumva, instinctul m-a trimis către dumneaei, am povestit și am făcut niște exerciții împreună și a fost unul dintre momentele la care mă întorc și mă întorc și mă întorc.
Mi-a spus așa: „Șerban, imaginează-ți gândurile tale ca fiind niște autobuze, iar tu ești un simplu om într-o stație. Nu are rost să te urci într-un autobuz ca să mergi o stație, să cobori și să iei un alt autobuz și să repeți tot procesul acesta la infinit. Nu e ceva ce faci, fizic, atunci când călătorești cu autobuzul. Ar fi bine să nu o faci nici mintal”.
Mă ajută enorm imaginea asta. Când simt că gândurile mă năpădesc, ceea ce se întâmplă mai des decât pare, mă opresc, închid ochii și le transform în autobuze. Mă uit la ele cum vin și pleacă, nu mă urc în niciun autobuz. În momentul în care un gând bun apare, ei bine, atunci apare și autobuzul în care mă urc, de fapt. Încă îi mulțumesc, în gând, după fiecare episod din care scap folosindu-mă de acest mic exercițiu. Și ieri a fost și ziua dumneaei și sper ca toate energiile bune să se fi întors către ea însutit.
lista „dacă”
Dacă aș fi ales altă facultate, poate eram mai aproape de idealul meu;
Dacă aș fi făcut mai mult sport, poate nu aș mai fi fost atât de complexat;
Dacă nu aș fi venit în București, poate eram mai bine;
Dacă aș fi fost mai prost, poate că eram mai fericit;
Dacă aș fi depus un efort mai mare în relațiile mele, poate nu mă simțeam atât de singur acum;
Dacă aș fi fost un prieten mai bun, poate i-aș fi putut ajuta mai mult pe prietenii mei ;
Dacă aș fi învățat mai mult, poate nu m-aș simți atât de impostor;
Dacă aș fi lucrat mai cu cap, poate aș fi avut mai mulți bani;
Dacă aș fi știut să pun limite, poate nu ajungeam un people pleaser;
Dacă aș fi ascultat de ai mei, poate că nu i-aș fi dezamăgit;
Dacă aș fi știut să economisesc bani, poate că eram mai departe acum;
Dacă aș fi știut să mă bucur de momente, poate aș fi avut amintiri mai frumoase;
Dacă aș ști să nu mă enervez așa de repede, poate că aș fi mai de folos;
Dacă aș avea mai multă răbdare, poate că aș face lucruri mai mărețe;
Dacă aș gândi înainte să vorbesc, poate că nu aș intra în atâtea belele;
Dacă nu aș fi fost, poate că era mai bine.
Pe toate le-am gândit la un moment dat. Pe toate le-am cărat cu mine și, probabil, că mai sunt câteva pe care încă le voi căra. Dar pe acestea le las aici. Într-una dintre scrisori vă spuneam că scrisul meu nu vindecă. Nu cred în puterea tămăduitoare a actului creativ, dar cred în puterea unui catharsis. Scrisul meu arde, mistuie și bicuie cu flăcări tot ceea ce înseamnă imaculatul hârtiei.
Îmi doresc, deseori, să fiu altcineva decât cine sunt. Nu îmi doresc să mă iubesc, nu m-am iubit vreodată, nici nu știu cum aș putea să învăț să îmi iubesc propria persoană.
Dar vreau să învăț măcar să îmi placă de mine însumi.
Serban,este normal sa-ti pui aceasta intrebare"daca". Insa parerea mea este sa te iubesti pe tine asa cum esti. Fiecare avem parti frumoase sau mai putin bune. Asa ne-a lasat Dumnezeu. Important este sa realizam aceasta si sa corectam ceea ce se poate. Pentru mine,tu esti "mai mult ca perfect".