șerbănisme pentru România
De ce rămân în România? E o întrebare pe care, probabil, mulți dintre noi și-au pus-o la un moment dat. Varianta mea de răspuns, în șerbănisme #19.
Pe Miruna am cunoscut-o în cadrul unuia dintre workshop-urile online organizate de Forum Apulum. Această organizație a adunat o parte din tinerii care aveau potențialul de a schimba lucruri și i-a inclus într-un program de formare care s-a numit „Civic Influencers”. Miruna era din București, eu din Sibiu. Vorbea mai mult decât vorbesc eu, avea motivația intrinsecă de a învăța și de a oferi mai departe din ceea ce știa. Încerca să miște lucruri, să provoace schimbări în comunitatea sa, să fie informată din punct de vedere civic și să construiască încredere în oamenii din jurul său. Ne-am împrietenit rapid și am păstrat legătura. Miruna este acum în Zanzibar, unde a administrat un resort hotelier, iar într-o lună, plănuiește să se mute în Dar Es Salaam, cel mai populat oraș al Tanzaniei. Își poartă părul împletit în codițe roz și albastre și postează fotografii cu cea mai frumoasă și curată mare pe care am văzut-o vreodată.
După ce am postat un Instagram Story despre declarațiile de avere ale lui George Simion, Miruna mi-a scris, iar din discuția noastră, la un moment dat m-a întrebat:
„Daaar întrebarea mea către tine. Sinceră, sinceră și sper să-i înțelegi esența. Cum mai reziști în Ro fără sa înnebunești?? Gen, ești super implicat și informat și culturalizat și din ce am simțit eu pe pielea mea și ce se vede și acum din afară, cam toată munca oamenilor ca tine se irosește, din păcate, în gol”
M-a pus pe gânduri și i-am promis că voi scrie un newsletter pe acest subiect. Cum rezist în România fără să înnebunesc? Ce mă motivează să rămân aici? Care e relația mea cu țara în care m-am născut, locuiesc și în care, momentan, plănuiesc să rămân? Continuă să citești și nu ezita să intri și tu în acest exercițiu: pe tine ce te determină să rămâi aici?
Am avut recent realizarea că magia mea este într-o relație strânsă de dependență cu contextul în care mă aflu. Tot ceea ce mă face special funcționează pentru că mă aflu într-un context în care am oportunitatea să fiu special. Gândindu-mă tot mai des la opțiunea unui master în străinătate, mi-am dat seama că îmi va fi mult mai dificil să mă remarc într-un astfel de context, decât dacă aș rămâne în țară și aș construi cu mai mult avânt pe legăturile pe care le-am format deja.
Nu vreau să spun că îmi văd viitorul în România și pentru că mi-e frică de o viață în străinătate, dar e adevărat. Frica este unul dintre motive și tindem să îl trecem, deseori, cu vederea. În România, eu am o plasă de siguranță. Știu că sunt oameni care mă vor prinde dacă eu voi cădea, sunt oameni pe care știu că îi pot suna dacă am nevoie de ajutor, aici am rădăcinile și îmi este, realmente, frică de eventualitatea unui proces de dezrădăcinare. Unii oameni se obișnuiesc mai repede, sunt mai adaptabili, dar mie mi-a luat aproape un an să învăț să accept Bucureștiul în viața mea.
Populația României este într-o scădere mai accentuată decât populația la nivelul Uniunii Europene (0,8%, comparativ cu 0,1% media UE, în 2021). Din perspectiva Produsului Intern Brut, PIB-ul României a crescut de peste opt ori în ultimii 22 de ani și suntem țara cu cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Bazându-ne pe aceste statistici și nu numai, cred că pot afirma că o ducem mai bine ca nicicând în România. Nu spun asta comparativ cu alte state, o spun comparând prezentul cu trecutul acestei țări.
Îmi pasă de România. Nu o iubesc în modul naționalist, nici măcar în modul patriotic. O iubesc și îmi pasă de ea în felul meu. În felul în care strâng gunoaie de pe jos după mine și după alții, mă implic în promovarea democrației în toate formele sale, lucrez cu organizații non-guvernamentale și cu inițiative care transformă România chiar în aceste momente în care eu scriu aceste rânduri. Fac asta activ și consistent de aproape patru ani și nu pot obosi să povestesc despre lucrurile care chiar merg bine în România. Și sunt, sunt destul de multe inițiative merituoase, sunt și mai mulți oameni incredibili care fac lucruri mărețe, sunt locuri despre care am putea povesti.
Cred, în toată ființa mea, de fapt, că România are toate șansele să se facă bine. Și mai mult decât atât, de fapt, cred într-o idee simplă: oamenii sunt buni, până la proba contrarie. Acesta îmi e modus operandi și cred că în momentul în care oferi bine, primești bine, într-o formă sau alta. Și asta nu datorită vieții cea dreaptă, sau karmei. Ci pentru că atunci când plantezi sămânța încrederii, atât în tine, cât și în cel de lângă tine, modul nostru de a vedea lumea se schimbă.
În fond, vreau să fac parte din schimbare, simt asta ca o datorie organică față de această țară. Vreau să fiu și eu unul dintre acei oameni care, zi de zi, fac lumea mai bună, care pictează în culori pereții gri ai unei persoane. Am această motivație pentru că cineva a știut să planteze o sămânță de încredere în mine la un moment dat. Iar eu am știut cum să o ud, cât să nu se înece, dar nici să nu se usuce. România este și povestea mea personală. Iar eu sunt parte din povestea colectivă a acestei țări. Legătura este strânsă, simt că eu nu aș putea să o rup vreodată, iar șansele să fiu trimis în exil, mă gândesc eu, sunt minime.
Sunt multe lucruri rele de spus. Multe sunt și fără rezolvare. Poate că nu merită menționate aici. Într-un sfârșit, cred că fiecare dintre noi este responsabil să împartă binele mai departe. Iar acest act, în sine, este unul de civism. România este un teritoriu de 238.397 de kilometri pătrați. Noi suntem 19,12 milioane. Avem tot ce ne trebuie să facem din țara asta un loc mai bun și m-aș bucura să contribuim toți la asta. Speranța încă există, cel puțin pentru mine.
Așadar, cred că sunt cu mâinile prea adânc în acest maglavais numit România. Nu pot pleca, nu mă pot desprinde. Mă bucură oamenii care își îndeplinesc visul în afară, nu îi consider dezertori, nu-i văd ca pe niște paria. Nu mă supără nici cei care pleacă la muncă, pentru un trai mai bun. Mă supără, în schimb, că noi, cei care rămânem, nu am reușit să îi ajutăm suficient, nu am reușit să fim acolo pentru ei. Nu am fost ce trebuie. Și da, uneori, e bine să punem limite și să o luăm de la zero. Alteori, mă întristez gândindu-mă că puteam și noi mai mult pentru cei care pleacă.
Cred că e foarte ușor să judecăm, să punem etichete și să fim răi. Părerea mea este că lupta cea grea este aceea de a fi bun. Dar știu, din toată inima, că este important să continuăm să fim buni, oriunde ne-am afla pe planetă.
de ce rămân în România?
Sunt oameni foarte, foarte mișto care au răspuns la această întrebare. Laura Ionescu, Elena Calistru, Dan Perjovschi, Cristi Delcea, sunt oameni pe care îi admir nespus și care continuă să își povestească motivele pentru care rămân în România și lucrează pentru asta, zi de zi. Dacă apăsați pe oricare dintre aceste nume, veți ajunge să ascultați un episod de podcast cu acești oameni. Recomand :)
România Pozitivă este locul online în care mă retrag să aflu de bine și îi mulțumesc lui Florin Ghindă că stă și adună aceste povești de bine din țara în care nouă știri din zece sunt de rău.
Profesorii MERITO. Toți, pentru că transformă educația din România într-un proiect creativ, inovativ și personal. Pentru că puterea exemplului încă funcționează. Mă bucură tare orice interacțiune cu un astfel de profesor și sunt foarte recunoscător că ei există și își dedică atât timp, cât și resurse, pentru binele copiilor.
Sunt multe lucruri de bine care ar putea fi scrise aici. Mă bucur că am șansa să interacționez cu ele, să lucrez cu ele. Este foarte important să iei o gură de aer proaspăt din când în când.
șerbănisme & magie de Râmnicu Vâlcea
În cadrul proiectului Republica Funky, desfășurat de Funky Citizens, am mers alături de Laura, la Râmnicu Vâlcea să ținem un atelier pentru cetățenii interesați. Ne propuneam să atingem subiecte precum cetățenie activă, educație civică, implicare directă și, evident, alegerile din 2024.
În cadrul acestui atelier, găzduit la sediul Fundației Comunitare Vâlcea, am avut oportunitatea să ascult 15 reprezentanți ai ONG-urilor locale povestindu-mi istoriile lor, nemulțumirile, grijile și dorințele. Și am fost părtaș la acest moment magic în care și-au dat seama, fiecare dintre ei, că soluția constă în colaborare. Au plecat de la acest atelier cu speranță și cu dorința de a lucra împreună pe diferite subiecte. Și asta este pur și simplu minunat. Las aici și o poză de acolo și un link spre un articol despre această întâlnire :)
Revin marțea viitoare, merg să îmi pregătesc bagajele pentru Electric Castle. Abia aștept să vă povestesc cum a fost. Pe marți :)
măi <3