ultimele șerbănisme
Ironia stă în faptul că povestea, de fapt, începe din momentul în care noi credem că totul s-a încheiat. Ultimele șerbănisme la tine în inbox :)
Dragilor,
Pentru mulți dintre voi, șerbănisme a fost un proiect care v-a intrat, într-un mod sau altul, la suflet. A fost și despre voi, în aceeași măsură în care a fost și despre mine. Încep ultima scrisoare cu șerbănisme printr-o mulțumire. Mulțumesc celor care m-au citit, celor care au ținut pasul, celor care nu m-au citit chiar în fiecare săptămână, celor care au avut încredere în mine și celor care nu au avut, deopotrivă. Mă emoționează gândul că sunt atât de mulți oameni care s-au identificat cu părți din poveștile mele, oameni care au văzut și o altă perspectivă, oameni care au învățat ceva nou, au ascultat muzică nouă, au citit altfel de cărți și au văzut altfel de filme. Mă emoționează gândul că nu sunt atât de singur cum, deseori, îmi imaginez că sunt.
Îmi place să spun că sunt un nomad. Un om care se plimbă mult, care visează mult, care construiește mult și care lucrează mult. Sunt un om al multitudinii, de fapt. Atunci când fac ceva, nu știu să o fac puțin. Nu știu să mă conțin atunci când sunt supărat, ori fericit. Îmi doresc multe și fac multe ca să îmi ocup timpul și ca să îmi îndepliesc visele și asta întotdeauna m-a încurcat, niciodată nu am știut care este este scopul meu, care e menirea mea.
Proiectul șerbănisme a venit într-o perioadă în care am avut nevoie de el. A fost o gură de aer proaspăt, a funcționat ca un soi de jurnal public în care toată lumea care își dorea avea acces la vulnerabilitățile mele. A venit și dintr-o frică de singurătate și izolare și, așa cum spuneam înainte, eu nu știu să îmi țin ași în mânecă și îmi place să joc cu toate cărțile pe masă. De multe ori, am așteptarea ca și ceilalți să facă asta, dar învăț să mă dezvăț.
Nu sunt atât de complicat pe cât îmi imaginez eu că sunt. Nici nu cred că am nevoie de multe ca să fiu fericit, dar știu sigur că am nevoie de oameni. De oameni care să fie alături de mine dezinteresat și nemijlocit, oameni care să vadă și să simtă așa cum văd și simt eu. În care să am încredere și ei, la rândul lor, să aibă încredere în mine și care să știe să mă critice când e cazul și să mă susțină atunci când am nevoie. Ca să supraviețuiesc, am nevoie de oameni.
Acasă, pentru mine, nu e un loc. E o senzație, e o împlinire, o energie. E acel moment când cineva îmi cumpără un baton proteic cu cereale, sau îmi face un compliment. E momentul acela când plimbarea în parc îmi este acompaniată de muzică și voie bună. E cafeaua fierbinte dintr-o dimineață friguroasă, ceaiul răcit făcut dimineața și lăsat pe aragaz până seara. Acasă e acolo unde sunt toți ai mei și mă ajută.
„Scrie ca și cum noi toți am scrie prin tine”. Așa mi-a spus profa’ Paula când treceam prin niște momente dificile. A fost acolo și a ajutat, iar scrisul mi-a devenit mantră. Nu mă voi opri din a scrie, acum știu că asta e parte din menirea mea. Îmi place să cred că viața îmi rezervă multe și, din tot pragmatismul meu, mă uit cu o oarecare formă de optimism spre un viitor îndepărtat. Un viitor în care voi ști să gestionez toate situațiile, voi fi plin de zâmbete și râsete, voi face lumea asta un loc mai bun.
Curând, voi începe anul al III-lea de studii. Nu știu încotro după ce finalizez cu licența, dar mă uit la mine cu grijă, nu cu autoritate. Prea mult timp mi-am fost propria mea autoritate. Prea mult timp mi-am fost propria mea sursă de critică. Prea mult timp mi-am pus viața pe repaus pentru a fi disponibil pentru cei din jurul meu. Sunt aici, pe Pământul acesta, și pentru mine și e foarte important să am grijă ce oameni îmi aleg, cu cine îmi petrec timpul și cât de multe îndur și trec cu vederea.
Astăzi fac 21 de ani. În data de 21 septembrie, eu zic că e o formă de magie. Când tu ai primit acest e-mail, eu mă pregăteam să mă îmbarc spre Perugia, locul unde voi petrece trei zile pline de voie bună pentru a marca ceea ce, mult timp, nu mi-a plăcut să marchez: ziua mea de naștere. Nu sunt mai fericit, dar nici mai trist de ziua mea. E o zi ca oricare alta, un moment ca oricare altul. Deși, anul acesta, îmi voi lua un moment în care mă voi gândi la tot ceea ce a însemnat ultimul an pentru mine. O voi face diseară, probabil, cu o sticlă de apă plată în mână și cu acea melodie în căști. Mă voi uita la străzile orșului Perugia, la oamenii care se simt bine, mănâncă și beau. Voi plânge puțin (că și băieții fac asta) și, după aceea, îmi voi reveni. Mă voi întoarce la prietenii mei, îi voi lua în brațe, le voi spune cât de mult îi iubesc și o voi lua de la capăt.
M-am săturat să spun că supraviețuiesc. Proiectul șerbănisme m-a învățat să trăiesc, de fapt. Și, așa cum o spune și Maggie O’Farrell în cartea cu același nume: „exist, exist, exist”. Și așa voi face și eu. Ironia stă în faptul că povestea, de fapt, începe din momentul în care noi credem că totul s-a încheiat.
Proiectul șerbănisme s-a desfășurat din perioada 14 martie 2023 - 21 septembrie 2023. A constat în 28 de scrisori trimise săptămânal către un număr de peste 350 de oameni. Zeci de mii de cuvinte scrise, sute de comentarii și mesaje în privat, sute de like-uri, câteva nopți nedormite, câteva momente de disperare, multe momente de speranță.
De acum, nu voi mai trimite mail-uri săptămânale către voi. Dar vei găsi tot timpul această arhivă aici, în inbox-ul tău și pe site-ul serbanisme.substack.com. Mă simt dator să mai mulțumesc încă o dată fiecăruia dintre voi, cei care ați ajuns până la final. M-aș bucura să aflu și din gândurile voastre, acum, la finalul acestei călătorii pe care am făcut-o împreună. Nu ezita să îmi scrii, lasă-mi un comentariu, un mesaj pe WhatsApp, ori pe mail. Le citesc, le văd, știu.
Să ne fie de bine! Eu am fost Șerban Suciu și, în sfârșit, realizez cât de norocos sunt. Am avut o mare oportunitate să fiu parte din dimineața voastră de marți în ultimele șase luni.
Cu multă recunoștință,
Thanks for the journey :) Și poate, doar poate, Șerbănisme își găsește totuși o continuare.
Adio si n-am cuvinte 🤣
Dar de ce pleci, daca tot ti-ai construit deja un public, ca asta nu ne-ai spus.